Interzis varstnicilor

Începând cu luna Ianuarie soarta autobuzelor gălăţene a fost pecetluită. De când Transurb a hotărât că pensionarii cu vârste de peste 65 de ani pot merge gratuit cu autobuzul pe orice traseu, numărul participanţilor la trafic, aş zice eu, s-a cam triplat. Timpul a arătat că autobuzul preferat al bătrâneilor este cel pe care scrie, cu cifre mari, „11”. Alt motiv nu există decât că acesta face călătorii către agora, cunoscută şi sub numele de „Piaţa mare”. „Mare” pentru că „toate drumurile duc” acolo, iar „piaţa” - expresiile din folclorul românesc explică.

De dimineaţă până la orele 17:00 (atunci se închide piaţa) autobuzul este plin. Uneori nu poţi intra, alteori, nu poţi ieşi. În cazul în care ajungând la destinaţie încerci să ieşi, riscul este să te trezeşti cu o întreagă canonadă de invective asupra ta, din partea unor doamne cu multe decenii la bord care îţi reproşează ţie că sistemul de învăţământ nu ţi-a insuflat cum trebuie codul bunelor maniere. După astfel de situaţii, urmează lungi polemici despre clişeicul „generaţia de astăzi” şi „tineretul ăsta” care nu ştie să se poarte şi pe care nu l-a învăţat parinţii cum trebuie. Ceva mai calmi, domnii discută politică mai ceva ca Moromete din romanul lui Marin Preda, uneori făcându-şi loc poemul artistic de tip autobuz: „Evreii şi ţiganii... ce-au paţit sub Antonescu/ Să vă văd pe voi românii ce vă faceţi cu Băsescu”.

Ajungând în piaţă, vârsta a treia se dă jos, cu vaietele de rigoare, după care se împrăştie care cum ştie să „mai vadă preţurile”. Se întâlnesc cu vechi prieteni, vecini, foşti colegi de muncă, rude pe care le salută prietenesc şi cu care încep un nou val de discuţii axate în general pe trecut, politică, economie, sănătate, medicină şi familie. Piaţa se transformă într-un izvor al cunoaşterii începând cu orele dimineţii, la care nici Platon, cu toată determinarea lui, nu s-ar fi putut lesne adapta. Îl vedem aici pe „zoon politikon” în toată splendoarea lui. Omul social, civic.

Peisajul prezentat mai sus reprezintă o realitate actuală, pur românească, ce pare să-şi găsească originile în trecutul istoric apropiat de care nu ne putem despărţi oricât de mult am vrea pentru că el a existat, iar acum îi vedem efectele. Ne multumim cu bătrânii pe care îi avem şi aşteptăm înfricoşaţi clipa când pe scena senectuţii ne vom înfăţişa noi, generaţia lui „astăzi”.

Marian IANCU