De 3x mamica



A vrut o fată, dar s-a ales cu trei băieţi! Gălăţeanca Doiniţa Ienciu, în vârstă de 37 de ani, nu credea că va mai deveni mamă după ce, în urmă cu aproape zece ani, a dat naştere unui băieţel, prin cezariană. A reuşit să rămână însărcinată la vârsta de 37 de ani, fără niciun tratament. prin cezariană. În urmă cu nouă luni, femeia, a aflat cu surprindere că este însărcinată. "A fost puţin şocant, dar m-am bucurat, am sperat atunci că voi avea o fetiţă, că asta îmi doream.”a declarat fericita mamica.Cei trei bebelusi sunt asteptati acasa de un fratior fericit si un tata emotionat.
Marţi dimineaţă, pe 15 noiembrie, femeia a ajuns de urgenţă la maternitatea Spitalului Judeţean, şi în câteva ore a adus pe lume trei băieţi.
Bebelusii, s-au născut având greutăţi de 2,200, 2,000 şi 1,900 kilograme, au primit nota opt la naştere şi se vor numi Andreas, Alberto şi Ayan.





                                                                                                   Cerbu Simona

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cui ii place Borcanu'