Demnitarii spun lucruri trăsnite

Încă o dată am deschis televizorul în timpul unei emisiuni tabloid în cadrul căreia era dezbătută problema cea mai des întâlnită la politicienii români din ziua de astăzi: greşelile gramaticale, însoţite de numeroase dezacorduri.

Cu toţii poate am râvnit la „succesurile” Ebei  sau am încercat sa deschidem acele „almanahe” ale lui Marean în speranţa că vom descoperi reţeta pentru a deveni un politician cunoscut, însă am reuşit doar să înţelegem că „în fiecare copil de român se naşte un Vadim Tudor”.

Suntem un popor condus de oameni care încă nu au învăţat că între subiect şi predicat nu se pune virgulă sau că acele cuvinte care sună bine nu sunt neapărat corecte. Nicio săptămână nu trece fără ca aceşti mari oameni politici să spună o nouă perlă, mult mai haioasă decât ultima, dar care ne pune în faţa unui crud adevăr: chiar dacă nu ştii să vorbeşti corect, poţi oricând să ajungi senator, deputat sau primar şi să trăieşti liniştit din banii statului.

Lumea se amuză de greşelile lor gramaticale, dar substratul acestora arată faţa naţiunii. O faţă de care nimeni nu este mândru, dar pentru că este din ce în ce mai căutată este promovată în neştire.

La final, am alcătuit un top 5 al celor mai cunoscute, dar şi controversate, trăsnăi spune de oamenii politici din România:

5.  Lumea are voie sa aibă două conturi: unul în lei, unul în valuta şi încă unul pentru     economii. Mai mult nu.”  -  Florin Georgescu (fost ministru al finanţelor)  ® să facem un calcul simplu: 1+1+1=3, dar ce putem să ştim noi, că doar el a fost ministru de finanţe!

4. „Există aici, în această sală, tineri care au murit în Revoluţia din decembrie 1989.”- Viorel Cataramă ® zău!? unde? UNDE?

3. Cine nu are loc de mine… nu mă interesează… să se înghesuieşte!”  -  Marian Vanghelie, care este! ® să se înghesuieşte unde? Domnule Vanghelie fiţi mai explicit, vă rog, că noi nu înţelege.

2. „Este voinţa lui Dumnezeu ca eu să pasc acest popor.”  -  Gigi Becali

1. Cineva, la un moment dat, voia să vină să-mi numere găinile. I-am sugerat ca mai bine să vină să-mi numere ouăle.”  -  Adrian Năstase  ® care: ale găinilor sau ale dumneavoastră? nu de alta, dar să nu fie vreo confuzie.

Ana Maria Mocanu

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cui ii place Borcanu'