Este puţin probabil să nu găseşti un astfel de loc în pieţele din Galaţi. De obicei, un loc ferit de ochiul indiscret al legii, în care sunt expuse mici vechituri, flori, buruieni bune la te miri ce şi..cărţi. Un astfel de loc găseşti şi în piaţa din Micro 19, unde dalele de piatră servesc drept tarabe improvizate pentru negustorii cu (dar mai ales fără) acte în regulă.
“E tot ce îmi rămăsese mai de preţ”
Oamenii care le vând sunt de regulă oameni în vârstă care cu greu se despart de mica lor avere. Să spui “avere” nu e vreo exagerare, deoarece se întâmplă să găseşti titluri rare sau ediţii de colecţie pe care anticarii le vând la preţuri exorbitante. Aici, însă, bucuria că cineva încă mai cumpără o carte in vremuri de criză e mult mai mare decât preţul cărţii. Încearcă să te apropii de “stand”, şi cu siguranţă vei fi întâmpinat de cineva încântat să îţi prezinte titlurile şi pe alocuri, frânturile de istorie care le însoţesc. Reticenţa apare când încerci să afli şi istoria celui care le vinde. Eşti privit cu suspiciune şi există două variante: ori eşti “de la televizor”, ori ai venit să îi amendezi. Puţini acceptă să poarte o conversaţie cu un străin, însă cei dispuşi par a spune povestea tuturor. “Tinerii nu prea mai citesc, ei sunt interesaţi de drăciile lor. Mai degrabă vin bătrâni ca şi noi şi cumpără câte ceva, de dragul vremurilor când erau şi ei tineri. (...) Ce vezi aici e tot ce îmi rămăsese mai de preţ. Dar le dau, le dau, că tare greu mă mai ajung cu banii.”, povesteşte un bătrân cu glas stins, cu rugămintea să nu îi fie “trecut numele acolo”. Preţurile cărţilor sunt modice, maxim 5-7 lei, iar starea acestora este una bună, doar trecerea timpului fiind vizibilă.
“ Iar când apar «comunitarii»..
… aproape nimeni nu se mai sperie. Le zic şi lor: «De unde păcatele mele să mai plătesc şi amendă? Păi dacă aveam bani, crezi că mai stăteam aici să dau cărţi pe 3 lei?».”, iar cei din jur îl aprobă, comentând cu voce joasă. La sugestia predării cărţilor unui anticariat, în schimbul unei sume de bani, bărbatul glumeşte cu seninătate: ”Să ştii de la mine, nu mă îmbogăţesc eu de pe urma cărţilor ăstora, da’ mai ies şi eu din casă, mai văd lumea, mai vin tovarăşi şi ne mai amintim de altele. Are şi piaţa asta farmecul ei...”
Aşadar, trebuie să recunoaştem: piaţa are, într-adevăr, farmecul ei. Este, şi va rămâne, locul din care poţi cumpăra legume proaspete, flori, buruieni bune la te miri ce, şi eventual, un volum vechi de poezii de Eminescu.
Cristina Ilie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu