Cu drag, viitorilor jurnalişti

             Stundenţii de la Jurnalism din cadrul Universităţii Dunărea de Jos au fost puşi pe gânduri de afirmaţiile puternice ale domnului Oreste Teodorescu. Discursul dur şi uşor jignitor despre actuala presă din România i-a făcut pe studenţi să se gândească de doua ori la viitorul lor în presă şi dacă vor face faţă presiunii exterioare.
             Afirmaţii precum: " calitatea jurnalistică e azi e sub pământ", " presa reprezintă a patra putere în stat, dar nu mai e" au zdruncinat visele studenţilor, iar încurajările: "orice jurnalist care se respectă trebuie să se pregătească să simtă o cunună de spini pe cap" a instalat o usoară stare de panică.
             La sfârşitul discursului său Oreste a declarat că e " onest să ştim în ce lume intrăm si să alegem dacă plecăm capul sau încercăm să schimbăm ceva din interiorul sistemului" lucru apreciat de studenţii participanţi.
            Dacă prezentarea presei din punctul de vedere a domnului Oreste Teodorescu i-a marcat pe cei prezenţi, discursul domnului Jaber Ahmed a adus zâmbetul pe buzele tuturor prin modul jucăuş de a îşi exprima ideile. Chiar dacă dânsul era în mare parte de acord cu domnul Oreste şi că " presa română nu mai e românească" încă socoteşte că " jurnalistul este un medic social care va trata boala presei".
            Cea de a IV-a ediţie a Conferinţei Internaţionale: Cultura şi presa în spaţiul European cu tema Mass-media: Comunicare şi cultură a avut un impact major asupra percepţiilor studenţilor în legătură cu viitoarea lor profesie. În ciuda celor spuse de domnul Teodorescu, tinerii studenţi, viitori jurnalişti, cred că ei vor putea să refacă presa ca a patra putere în stat.

2 comentarii:

Green Ripper spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Green Ripper spunea...

"Jurnalistul din Romania se afla in punctul 0","jurnalismul este pe moarte", sunt doar unele din frazele cu care studentii ,care au participat astazi 25.11.2011, la ora 10:00 in sala de conferinte a bibliotecii Bibliotecii V.A.Urechia, au ramas in cap dupa conferinta “Cultura si presa in spatial European ”.
Invitati au fost Marian Petcu,profesor la Universitatea din Bucurest, Jaber Ahmed,jurnalist de origine palestiniana, si Oreste Teodorescu.Acestia au vorbit despre evolutia presei romanesti si evolutia acesteia.Concluzia generala a conferintei a fost ca meseria de journalist a decazut foarte mult si ca studentii sunt viitorul presei. Jaber Ahmed a adus in discutie asa numitul "razboi la televizor" si a dat ca exemplu razboiul din Libia si demiterea liderului Muammar Gaddafi.Cei 3 invitati au fost foarte directi, si-au exprimat parerile, sperand sa ajute tinerii din ziua de astazi sa depaseasca stadiul la mcare ei au ajuns.
Sala a fost plina, au participat deopotriva student si profesori, si a ramas asa pana la finalul conferintei.Acest lucru a scos in evident nu doar faptul ca conferinta a fost foarte bine primita, ci si faptul ca studentii de la journalism
Cimpoesu Sergiu(nu am putut posta altfel stirea)

Trimiteți un comentariu

Cui ii place Borcanu'